Lemn, piatră, natură, aer curat, simplitate, calitate
LA POALELE PARÂNGULUI
Pensiune agroturistică 4*
(notă servicii 9,9; notă locație 9,7)
3 zile / 2 nopți
La aproximativ 3 ore de București, aproape de două peșteri “plângăcioase”, Polovragi și Muierii, întâlnim o pensiune rustică bazată pe tradiții și care oferă o panoramă unică a zonei montane. Aflată la 500 m altitudine, dar și datorită poziției sale, se pot observa vârfurile Cerbul (1600 m), Păpușa (2136 m), Parângul Mare (2519 m). În aer se simte zilnic mirosul de pâine proaspătă, coaptă pe vatra, alături de mâncărurile tradiționale românești găzdoaia le pregătește doar din produse crescute în ograda proprie, alături de fructe și legume din grădina sa. Dacă vreți să descoperiți sau să va reamintiți atmosfera tradițională și mesele gustoase pregătite odinioară de bunicii sau străbunicii noștri, atunci ați ales foarte bine. Sală conferință de 50 persoane. Pensiunea poate acomoda la capacitate maximă 45 de persoane, cazare în camere duble matrimoniale, triple, cvadruple, căsuță tip moară, căsuțe tip A. Toate camerele au grup sanitar propriu, TV.
TARIF
250 euro/pers./2 nopți
Grup 30 persoane
Ofertă la cerere.
Tarife aproximative, cele finale fiind atunci când există comandă fermă (dată, număr turiști, servicii) și confirmarea disponibilității la cazare și transport
Servicii incluse:
Asistență turistică în limba română;
Cazare 2 nopți (1, 2 sau 3 în cameră) în cameră single / dublă twin/matrimonială / triplă / cvadruplă/căsuță tip moară, cabane tip A
Mic dejun, prânz, cină (se intră cu cină și se iese cu prânz);
Sală conferința, pentru 2 zile (videoproiector, ecran de proiecție, flipchart + consumabile, WiFi);
3 coffe-break-uri
Servicii neincluse
Transport cu autocar clasificat;
Băuturile din timpul meselor (altele decât cele din program).
Datorită experienței noastre în corporații, știm care sunt aspectele importante ale unui eveniment corporate reușit. Vă oferim pachete complete, dar modelăm componentele în funcție de cerințele fiecărui organizator. Pentru alcătuirea ofertei, ne sunt necesare informații cu privire data evenimentului, numărul de participanți, durata sejurului, mese solicitate și eventuale cerințe speciale.